Cine este strănepotul preferat al Reginei Elisabeta

De Oana Savin pe
Regina Elisabeta a II-a are peste 10 strănepoți, însă se pare că unul singur a primit tilul de strănepotul „favorit” al suveranei britanice.

Monarhul pare să îl adore pe micul prinț George, care luni a împlinit vârsta de 6 ani.

Potrivit The Mirror, de fiecare dată când George doarme la Palatul Buckingham, regina îi lasă cadouri lângă pat.

Mai mult, suverana, în vârstă de 93 de ani, face tot posibilul să petreacă cât mai mult timp cu fiul cel mare al ducilor de Sussex.

Cine este strănepotul preferat al Reginei Elisabeta

Prințul George

George i-a pus și o poreclă străbunicii sale: „Gan-Gan”, lucru care se pare că l-a făcut să ajungă cucerească mai bine inima Reginei Elisabeta.

Regina își face timp pentru a selecta cadourile pe care le lasă lângă patul lui George atunci când acesta rămâne peste noapte”, a dezvăluit o sursă regală.

Sursa citată a afirmat că l-au văzut pe George, care este al treilea în ordinea succesiunii la tronul britanic, crescând și cum a devenit dintr-un copil „rușinos” într-un „bărbat adevărat” și le oferă căldură oamenilor odată ce aceștia i-au câștigat încrederea. Astfel că nu e de mirare că acesta a devenit strănepotul favorit al Reginei Elisabeta a II-a.

Sursă foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Delia și sora ei, Oana, în premieră pe coperta Unica

Delia și sora ei, Oana, în premieră pe coperta Unica